CE se întâmplă cu cele 10 kilograme de canabis găsite într-o mașină de lux la Botoșani: Poliția a oferit răspunsul
Cantitatea imensă confiscată de polițiști a stârnit reacții și întrebări din partea oamenilor, iar Poliția Română le-a oferit răspunsul.
Un tânăr de 21 de ani a fost arestat preventiv la Botoșani, unde a fost prins cu 10 kg de canabis într-un Mercedes. Traficantul a rămas și fără mașină, iar într-o postare pe pagina de Facebook Poliția Română a dezvăluit ce se întâmplă cu drogurile, informează libertatea.ro.
Șoferul a fost oprit în trafic pe strada Sucevei din Botoșani pe 28 februarie de un dispozitiv mixt de polițiști rutieri și polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate. Tânărul de 21 de ani conducea un bolid Mercedes.
În urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, într-o geantă de voiaj, au fost descoperite 10 kilograme de substanță vegetală, mărunțită, asemănătoare canabisului, ambalată în folie de plastic.
Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul din dotare și au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. A fost condus la o unitate medicală, pentru…