În România, se nasc anual copii afectați de sindromul fetal, iar unii dintre aceștia prezintă sevraj alcoolic chiar la naștere. Specialiștii spun că de vină este consumul cronic de alcool de către viitoarea mamă chiar în timpul sarcinii, consecințele fiind devastatoare.
La nivel mondial, 15 din 10.000 de persoane s-au născut cu sindrom alcoolic fetal, adică mama a consumat băuturi alcoolice în timpul sarcinii. În România, prevalența consumului de alcool în sarcină depășește 28%, iar incidența nașterii de copii cu sevraj alcoolic, încă de la naștere, reprezintă dublul mediei la nivelul Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, în România, și mai ales în zonele sărace și cu un consum ridicat de alcool în anumite zone, precum Oltenia sau Moldova, se nasc copii afectați pe viață din cauza abuzului de băuturi alcoolice al mamelor.
În sevraj alcoolic din primele minute de viață
Medicul neonatolog Carmen Zaboloteanu, șef al Secției de Neonatologie a Maternității din Botoșani, spune că a văzut destule…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.botosaninews.ro”
–––––––––––––
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Botoșani. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii