Oficial la Botoșani niciun elev NU se droghează, prezentare „roz” în ședință
Prefectul Sorin Cornilă a convocat vineri, 9 februarie 2024, șefii instituțiilor care au atribuții în aplicarea planului de măsuri pentru menținerea unor școli sigure.
Ioan Aniței, adjunctul șefului Poliției, a dat citire unui raport privitor la violența în unitățile de învățământ din județul Botoșani.
De asemenea, reprezentantul IPJ Botoșani a susținut că instituția nu a primit nicio sesizare privitoare la consumul de droguri.
„Structurile IPJ Botoșani nu au fost sesizate cu privire la vreuna dintre faptele prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Nu am avut nicio sesizare din partea părinților, a elevilor, a partenerilor instituționali privind consumul sau traficul de droguri în zona școlilor”
Ioan Anitei, adjunctul șefului Poliției
Neoficial însă fenomenul a luat amploare în rândul elevilor care reușesc să își facă rost de droguri la prețuri modice.
„Și problematica aceasta vedeți că este nu numai pe raza municipiului Botoșani și a județului Botoșani. Este în toată țara, este în toată lumea. Suntem implicați și cunoaștem pentru că…