Școlile stau cu gunoiul „la ușă”, Ada Macovei cere ajutor de la Primărie – VIDEO
Apelul a fost lansat în cadrul interpelărilor făcute la ședința ordinară de Consiliu Local.
În calitate de consilier local PNL, fosta șefă a educației botoșănene a cerut luarea de măsuri pentru relocarea acelor ranpe de gunoi care sunt mult prea apropiate de intrările în unitățile de învățământ.
„Pentru că tot suntem în proces de refacere a punctelor de colectare a deșeurilor, propunerea este ca acestea să fie amplasate la o oarecare distanță de intrările în unitățile de învățământ din Botoșani. Pentru că în momentul de față avem rampe de gunoi în imediata apropiere a unităților de învățământ, acestea ar trebui să fie relocate și mă bazez pe sprijinul competent al conducerii Urban Serv și a Primăriei pentru a găsi soluții pentru că ele există”,
Ada Macovei, consilier local PNL
Pentru această problemă și pentru eventualele soluții, consiliera liberală a cerut un răspuns în scris.
Urmărește-ne și pe Google News