Direcția Națională Anticorupție a anunțat, printr-un comunicat de presă, că procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava cercetează suspiciuni de acte de corupție săvârșite în perioada 2018-2023 de funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești.
Surse judiciare au declarat că între instituțiile vizate de percheziții se află Spitalul Județean Botoșani, Consiliul Județean, Primăria orașului Săveni și sediul organizației PSD Botoșani.
Ancheta vizează fraudarea unor concursuri pentru posturi din Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, începând de la cel de îngrijitoare, brancardieri, asistenți medicali și până la medici și posturi de conducere.
Sursele precizează că mita oferită pentru ocuparea unor asemenea posturi era între 8.000 și 15.000 de euro. Mai mult, mita pentru ocuparea posturilor ar fi crescut în timp. Dacă în 2020 un post de asistent „costa” 8.000 de euro, în 2022, șpaga ar fi ajuns la 10.000 de euro iar în 2023 la 15.000 de euro.
Pentru posturi mai…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „romania.europalibera.org”
–––––––––––––
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Botoșani. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii