Managerul care a demisionat la începutul verii lui 2023 din fruntea Spitalului Județean a ajuns la rândul său la Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție.
Aceasta pentru că, deși a renunțat la post pe data de 9 iunie, ancheta vizează angajări și achiziții care s-au efectuat în perioada 2018 – 2023.
Iar Doina Caba a ocupat funcția de director general în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021.
A fost numită de Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, care apoi a acceptat încheierea contractului de management.
Doina Caba a sosit la DNA Suceava într-un automobil al procurorilor, a evitat să facă declarații, însă a spus că nu are ce să își reproșeze.
Urmărește-ne și pe Google News