Marius Budăi a dat asigurări că în 2024 se va produce o singură creștere a pensiilor. Fostul ministru al Muncii a menționat despre sporirea pensiilor începând cu 1 ianuarie 2024, subliniind că evenimentul din 1 septembrie reprezintă „stabilirea pe principiile de echitate, solidaritate și contributivitate”.
„Valoarea punctului de pensie va cunoaște o majorare în 2024 doar o singură dată, la 1 ianuarie. Acesta așezare pe principiile deja menționate – echitate, solidaritate, contributivitate, reprezintă o soluție pentru cei care au fost dezavantajați în decursul timpului, fie că au ieșit la pensie în perioade și ani diferiți sub prevederi diferite, deoarece în România avem până în prezent trei legi de bază, dar la care au fost aduse numeroase modificări de-a lungul timpului”, a declarat fostul ministru al Muncii la România TV.
„Astfel, toți cei care au fost nedreptățiți până acum vor beneficia de un calcul al pensiei și exemplific: dacă o doamnă a adunat 50 de puncte pe durata contribuției, iar un bărbat a făcut același lucru, doamna, conform prevederilor legale în vigoare, va avea o pensie mai mare decât domnul, deoarece totalul punctelor realizate se împarte la un stagiu de cotizare mai mic în funcție de luna și anul nașterii, 30, 31, 32 de ani, pe când la bărbați se împarte la 35. Acum, una dintre aceste inechități va fi corectată și bărbatul va primi un punctaj suplimentar.
De asemenea, cei care au lucrat peste 25 de ani și au stat mai mult timp în câmpul muncii vor primi un punctaj suplimentar peste stagiul de cotizare de 25 de ani și sunt prevăzute trei praguri în lege: între 25-30 de ani, 30-35 de ani și peste 35 de ani pentru a încuraja munca și a corecta o nedreptate, de atunci când lucrau 8-10 ore și li se acorda o cotă de normă sau poate unii s-au mulțumit să primească 2 lei pe hârtie și 5 lei în mână.
De asemenea, se va face o distincție pentru cei cu indemnizație socială între cei care au un stagiu minim de cotizare de 15 ani și cei care au lucrat 30-35 de ani prin adăugarea punctajului suplimentar la valoarea peste stagiul de cotizare de 25 de ani”, a mai subliniat fostul ministru al Muncii, conform Antena 3.
Sursa Foto: www.botosaninews.ro
Reclamații & Raportări Știri
Contact: medialux85@gmail.com