Maria are numai 13 ani și a fost diagnosticată cu leucemie: Adresează aceeași întrebare, fără să primești răspuns – Mami, sunt chiar atât de bolnavă încât nu mă mai pot juca?
De un an fetița își petrece zilele într-un pat de spital și suportă efectele chimioterapiei cu demnitate.
Maria, o fetiță de doar 13 ani, a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică. Această boală chinuitoare o oprește pe micuță să-și poată desfășura aripile și să experimenteze, așa cum fac și alți copii de vârsta ei.
Ea are nevoie de un transplant de măduvă, iar familia a decis că acesta să aibă loc la un spital din Roma. Asociația „Salvați o inimă” a transmis, printr-un comunicat de presă, povestea Mariei. Modul în care viața i-a fost schimbată în urma bolii care a pus stăpânire pe un copil de doar 13 ani nu a influențat decizia micuței de a-și dori să salveze vieți, deoarece își dorește să devină asistentă medicală.
Iată comunicatul:
Avește 13 ani, dar nu mai știe cum este să fii copil. Nu mai practică balet, nu mai se joacă în curtea școlii cu prietenii din clasă, nu mai aleargă în parc, nu mai merge la pescuit cu tatăl și cu frații ei mai mari. De un an Maria își petrece zilele într-un pat de spital și suportă cu răbdare efectele devastatoare ale chimioterapiei. În tot acest timp, singura ei sursă de alinare a rămas pictura. Aceasta o ajută să se calmeze și să continue lupta cu un inamic invizibil, dar extrem de puternic. Singura șansă de supraviețuire pentru Maria, în acest moment, este un transplant de măduvă. Familia Moca are nevoie însă de 15.000€ pentru ca Maria să poată scăpa de această cumplită afecțiune care îi amenință viața.
Coșmarul a început într-o noapte de duminică. Maria a fost adusă la camera de urgențe din cauza durerilor din zona rinichilor. După analize preliminare, familia Moca a primit ca un fulger diagnosticul: Leucemie Acută Mieloblastică, o boală rară și devastatoare. Cu un nivel al bolii alarmant, de 83%, lupta Mariei a început la Târgu Mureș.
„Cel mai dificil pentru noi a fost să-i spunem Mariei de ce trebuie să rămână în spital și de ce…