O profesoară de desen din judeţ a reuşit să provoace indignare în rândul comunității, iar părinţii cer măsuri drastice, sub protecția anonimatului, după ce a ieşit la iveală o înregistrare video în care aceasta apare fără sutien.
Înregistrarea în care apare profesoara, cunoscută în domeniul artelor vizuale atât pe plan naţional, cât şi internaţional, a fost realizată în 2011 și a ajuns în finala Premiului Internaţional “Arte Laguna” din 2011 de la Veneţia.
În prezent artistă preda la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare şi Sfânt” din Vorona.
„Încercăm să educăm copiii noștri cu respect față de Dumnezeu”
Unul dintre părinți susţine că a surprins fiul său „în timp ce viziona furtiv un filmuleț pe internet în care profesoara de educație plastică apare complet dezbrăcată în niște poziții indecente, nepotrivite pentru un cadru didactic”.
Mai târziu, după consultări, un grup de părinţi a decis că trebuie luate măsuri drastice în această situație. Oamenii au informat conducerea liceului şi ameninţă că, dacă profesoara rămâne la catedră, îşi vor transfera copiii la alte școli.
„Noi suntem oameni simpli de la țară, trăim din munca câmpului și înțelegem că nu avem competențe în artă, dacă expuneți părți intime în public asta să fie considerat artă. Dar ne străduim să educăm copiii noștri cu respect față de Dumnezeu, cu bun simț și rușine și încercăm să-i protejăm de tot ceea ce i-ar putea afecta la această vârstă. Credem că un cadru didactic ar trebui să fie un model de comportament, de aceea ne pare cu totul inadecvat ca această persoană să continue să predea în fața copiilor noștri. (…) Sperăm că se va ține cont de solicitările noastre, în caz contrar vom face efortul să îi transferăm pe copiii noștri la alte școli din oraș”, afirmă părinții indignați.
„În calitate de profesor, munca mea în cadrul instituției este exemplară”
Profesoara în cauză, M.A. este…
Citeste articolul integral
Sursa & Foto Credit- „www.monitorulbt.ro”
–––––––––––––
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Botoșani. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii