Un bărbat care a încercat să salveze o pisică a căzut în fântână, intervenție de urgență a pompierilor – VIDEO
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ zece metri. Misiunea contracronometru a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Boscoteni.
În prima fază a scăpat doar felina
Victima a coborât în fântână și a salvat o pisică. Când a ajuns la suprafață, a alunecat și a căzut în gol.
S-a rănit la un picior și nu a mai avut puterea să urce singur la suprafață.
Martor la eveniment, stăpânul felinei, a sunat după ajutor la 112.
Pompierii au salvat și omul
La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul din Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de intervenție și accesorii specifice, precum și o ambulanță SAJ.
Primul echipaj care a ajuns la fața locului a fost cel de la Flămânzi.
Unul dintre pompieri a coborât în fântână și, ajutat de colegi și câțiva localnici, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Acesta era conștient și acuza dureri la un picior.
A fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Intervenția a durat mai puțin de 15 minute.
Urmărește-ne și pe Google News