ULTIMA zi de închinare în Altarul Bisericii orașului, s-a stat din nou la coadă – FOTO & VIDEO
Au fost momente cu încărcătură spirituală în ultimele zile la Botoșani. Sâmbătă a fost organizată cea mai mare procesiune din ultimul deceniu, iar duminică sute de credincioși au participat la resfințirea Bisericii „Sfântul Gheorghe”.
Iar având în vedere că Biserica a fost resfințită, credincioșii au putut să se închine în Sfântul Altar. S-au format cozi atât luni cât și marți.
Încă de la primele ore ale dimineții de marți, 25 aprilie 2023, zeci de botoșăneni au venit la Biserica orașului. Reprezentanții lăcașului de cult au anunțat că oamenii pot trece prin Sfântul Altar până marți la ora 22:00.
Tot sâmbătă au fost aduse Moaștele Sfântului Onufrie de la Vorona.

Urmărește-ne și pe Google News
Citeste tot articolul… – Sursa Botosaneanul.ro