1.200 de porții de sarmale pregătite la Hramul Bisericii Sfântul Gheorghe, bucătăresele au lucrat două zile – VIDEO & GALERIE FOTO
Cantitatea de sarmale preparate pentru Hramul Bisericii Sfântul Gheorghe Botoșani s-a dublat în 2023, datorită resfințirii lăcașului sfânt, după lucrările de restaurare.
În anii trecuți, Direcția de Asistență Socială a Primăriei municipiului Botoșani pregătea în jur de 700 de porții.
Și numărul de enoriași care a participat la slujba de resfințire a fost unul considerabil mai mare față de anii trecuți.
După slujbă, majoritatea s-au așezat pe culoarul pe care s-a format coada pentru a primi câte o porție de sarmale dar și cozonac sau vin.
„Am pregătit 1.200 de porții de sarmale, 1.200 de porții de cozonac, pâine și avem și câte un pahar de vin sau suc pentru copii. Pentru sarmale fetele noastre au prelucrat 150 de kilograme de carne, 35 de kilograme de orez, 35 de litri de ulei, 70 kg de ceapă și morcov, 24 de cutii de bulion, 43 de kg de varză murată. A fost un efort susținut de două zile și le mulțumesc pe această cale și bineînțeles au participat și colegele de la Centrul de Îngrijire la Domiciliu seniori”,
Dorin Burlacu, director DAS
Înainte de a fi oferite credincioșilor, bucatele au fost binecuvântate de preotul Dumitru Mateciuc.
Urmărește-ne și pe Google News