Cutremurele care s-au produs în România nu au nicio legătură cu cele care au avut loc în Turcia, activitatea seismică din zona Vrancei fiind una normală, a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Ionescu (foto), directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), potrivit Agerpres.
„Seismul care a fost în estul Turciei, pe falia estică a Anatoliei, este destul de departe şi este pe o falie la suprafaţă. A fost o coincidenţă că s-a produs în acelaşi timp un cutremur şi la noi şi la ei, dar niciunul nu l-a pornit pe celălalt. Adică cutremurul din Turcia nu l-a pornit pe acesta din România. Nu a avut nicio influenţă chiar dacă au fost de suprafaţă”, a precizat specialistul INCDFP.
El a explicat că pentru a putea face o legătură între aceste cutremure, trebuia să se activeze mai întâi falia nord-anatoliană şi după aceea se activa şi falia românească….
Citește mai mult – Sursa Google News