Angajări în școli cu binecuvântare de la Biserică: CE trebuie să facă unii profesori
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, a anunţat că urmează să organizeze interviuri în toată Moldova pentru acordarea binecuvântării, mai exact – al avizului cultului – celor care vor să predea disciplina Religie ortodoxă.
Această cutumă a Bisericii Ortodoxe Române nu este prevăzută în draftul legilor educaţiei, consultate de „Ziarul de Iaşi”, însă va rămâne, cel mai probabil, în vigoare şi pe viitor.
În ediţia de ieri, publicaţia ieșeană a realizat o analiză a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, conform noii legi, pentru a putea preda în şcolile din România.
Practic, acest aviz al cultului presupune validarea tuturor celor care vor să predea religia în şcoli, fie că e vorba de învăţământul general, fie că este vorba despre seminariile sau liceele teologie ortodoxe….