România și Portugalia sunt cele două țări care exercită cele mai multe presiuni pentru o prelungire dincolo de anul 2026 a PNRR, scrie publicația greacă Imerisia, citată de Rador. Motivul prelungirii peste termenul-limită este faptul că au absorbit prea puțini bani față de cota alocată.
Spre exemplu, România a plătit efectiv către beneficiarii finali (firme, instituții de stat, ONG-uri) doar 499 milioane de euro, potrivit guvernului de la București, deși România are alocate 29,18 miliarde euro.
Cererile României și Portugaliei sunt susținute de Spania și alte țări din estul Europei, a declarat pentru Imerisia o sursă care cunoaște bine aceste discuții. De menționat că Spania preia președinția UE în a doua jumătate a anului 2023.
UE va amâna însă acordarea unei prelungiri cât mai mult posibil, pentru a face presiuni asupra țărilor să își implementeze planurile în măsură cât mai mare, potrivit unei surse a Comisiei…