Bursa de Valori Bucureşti (BVB), instituţie fundamentală a pieţei de capital, a demonstrat de-a lungul timpului că şi-a îndeplinit cu succes rolul fundamental de finanţare a economiei româneşti şi a celebrat pe 15 decembrie în acest an, într-un cadru aniversar, 140 de ani de la înfiinţarea primei burse de valori în România, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, evenimentul aniversar a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Agenda completă cu detaliile desfăşurării acestei manifestări poate fi consultată aici. La evenimentul aniversar organizat la Palatul Parlamentului au participat reprezentanţi la cel mai înalt nivel din partea autorităţilor statului român, ai instituţiilor-cheie ale pieţei de capital din România, ai organizaţiilor internaţionale şi burselor din regiune, precum şi ai companiilor listate sau cu potenţial de listare.
Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga,…