Ziarul a citat persoane anonime, familiare cu discuţiile, care au declarat că solicitarea oficialilor americani nu vizează împingerea Ucrainei la masa negocierilor, ci o încercare calculată de a se asigura că Kievul îşi menţine sprijinul altor naţiuni care se tem să alimenteze un război pentru mulţi ani de acum încolo.
Washington Post a declarat că discuţiile au ilustrat complexitatea poziţiei administraţiei Biden cu privire la Ucraina, în condiţiile în care oficialii americani au promis public că vor sprijini Kievul cu sume masive de ajutor “atât timp cât va fi nevoie”, sperând în acelaşi timp la o rezolvare a conflictului care a afectat puternic economia mondială şi a declanşat temeri de război nuclear.
Ziarul a precizat că oficialii americani împărtăşesc evaluarea omologilor lor ucraineni potrivit căreia Putin nu este deocamdată serios în privinţa negocierilor, dar a…
Citește mai mult – Sursă Mediafax