Autorităţile române anunţă că împreună cu specialiştii europeni monitorizează evoluţia efectelor produse de incendiile din pădurile din apropierea zonei Cernobîl.
Circulaţia aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat.
Totodată, Centrul de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene – Monitorizarea Radioactivităţii de Mediu, care urmăreşte permanent indicatorii la nivel european, a confirmat, duminică seară, că valorile de radioactivitate rămân în limite normale la nivelul întregului teritoriu european, inclusiv în Ucraina.
Specialiştii ANM şi cei din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – ANPM monitorizează permanent evoluţiile şi vor prezenta rezultatele evaluărilor realizate la nivel european.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe…
Citește mai mult – Surse Mediafax, Digi24